Men made the cars and now women drive them

În copilărie nu mi-am dorit niciodată să intru în pielea personajelor feminine. Cu excepţia Alisei în ţara minunilor, erau ale naibii de plictisitoare. Abia dacă trăiau vreo aventură. Neputincioase, erau mereu salvate de masculi sub orice formă, de la prinţii cei chipeşi, la vânători sau pitici asexuaţi. Cel mai apăsător exemplu de prizonierat mi-a fost dat de biata Sheherezada răcindu-şi gura cu tot felul de scorneli amestecate cu pornoşaguri ascunse în metafore, numai ca să-i ţină atenţia trează unui şah psihopat care se lăuda cu o mie de femei ucise imediat după dezvirginare.

În filme era la fel, Ele apăreau doar ca să catalizeze energiile yang, aşa că preferam să fiu Luke sau chiar C-3PO ca să conduc şi eu nave şi să mânuiesc lasere, decât să-mi împletesc codiţe ca Leya. Modelele biblice nu sunt nici ele darnice, între mama virgină şi curva Magdalena, n-au mai pus nimic. Poate că şi sărăcia modelelor feminine m-au făcut băieţoi, chiar nu prea aveam ce să-mi aleg dacă nu vroiam să port rochiţă şi să aştept cuminte privind pe geam.

Azi o avem pe Charlize Theron care filmează ba pentru opulenta casă Dior într-un exerciţiu seducător de o siguranţă regală, ba pentru Mad Max, rasă în cap, conducând un camion monstruos cu o singură mână, învingând armate şi lasându-l la sfârşit pe "prinţ" să plece în plata lui pentru că e ocupată cu noua funcţie conducătoare- salvatoare. În desenele animate, Ei au devenit mai pămpălăi iar Ele mai aventuroase şi nonconformiste.

Ce se întâmplă?

Secole întregi femeile nu au fost acceptate decât în foarte puţine meserii şi instituţii de educaţie laică. Singura alternativă social şi economic onorabilă era măritişul. Feminismul şi noua era a informaţiei a adus un tip de eliberare globalizată fără precedent şi poate şi de asta chestiunea hijabului e atât de pregnantă astăzi, deşi acoperirea capului e un obicei religios vechi de secole.

Am prietene care au ales cariera în locul familiei sau care trăiesc in cuplu cu o altă femeie, la fel ca mine sau care nu se sfiesc să consume bărbaţi cu lejeritatea exemplului donjuanic. Chiar dacă cel mai probabil înca există diferenţe de salarizare între Ei şi Ele, se întâmplă că nivelul salarial a devenit suficient de confortabil cât să le dea femeilor încredere în sine, autonomie şi autoritate. Până la urmă de la asta a început totul, de la resurse şi accesibilitatea lor.

N-o să mă bag în generalizări dar o femeie cu educaţie şi bani are o reală putere de negociere în orice cuplu sau situaţie. Mitocănii masculine de genul ”in casa mea/ pe banii mei o să fie cum spun eu” dispar în ceaţa unui alt recent definit primitivism. Lumea femeilor e mică dar se rotunjeşte încet şi sigur ca un bulgăre de zăpadă în mişcare.