Am făcut curse cu obstacole
timp de două zile. Trotuarul, adică partea de stradă în principiu sigură destinată pietonilor, a fost un soi de no man’s land, un spaţiu al
tuturor şi al nimănui. Plimbarea a devenit şi ea o probă de atenţie simultană,
îndemânare şi ritm printre motocicletele în mişcare şi motociclete parcate, constelaţii
de scăunele de plastic cu oameni ciuciţi care beau, mănâncă, fumează şi joacă, saci
de gunoi căzuţi într-o rână, scule şi unelte împrăştiate în faţa câte unui
atelier de reparaţii, ligheane largi cu vase de spălat - care ne-au împins până
la urmă pe partea carosabilă, printre roiuri de vehicule mici claxonând din
toate direcţiile, care şi-au propus să nu oprească decât la destinaţie. Trebuia
să aproximezi vitezele din jur şi să te laşi la rândul tău aproximat, adică să
te strecori printre toţi ceilalţi într-un ritm curajos şi relativ constant. N-a
fost o plimbare romantică prin Hanoi şi nu ne-am ţinut de mână decât când
treceam strada, bătrâneşte. Motocicleta e un fel de prelungire a vietnamezului,
un alt fel de membru al familiei, un soi de viţel motorizat pe care pot să-l
călărească doi părinţi plus trei copii sau care cară aproape orice,
volume şi instalaţii incredibile, de la misterioase pachete gigantice până la
pungi pline cu apă şi peşti coloraţi. Obişnuinţa e atât de puternică
încât face posibilă siesta chiar şi în poziţie inversă, cu spinarea rezemată de ghidon
şi braţele agăţate de coarne.
Vânzătoarele ambulante şi-au
păstrat pălăriile conice de orezărese şi bat străzile oraşului vechi încercând
să le vândă alături de flori, fructe şi gogoşi. Multe vin din sate îndepărtate
şi împart camere ca de cazarmă, cu mai multe paturi. Am cumpărat şi eu o
pălărie, negociată la jumate din preţul oferit, adică mai puţin de 2 dolari. Femeia a zis că are patru copii. Ca şi cambogienii, vietnamezii au cunoscut mai mult de
un secol de sărăcie şi mardeală. Acum simbolurile comuniste aduc bani ca suveniruri
cool din aceeaşi familie cu tricourile cu Che Guevara şi eşarfa palestiniană keffieh. Foamea
de bani, zbaterea după biştari e la vedere, la stradă. Mâncarea e grozavă şi
e pe toate drumurile. Oraşul e într-o resuscitare violentă, dacă Bangkok
zumzăie de viaţă, păi Hanoi ţipă tare şi fără oprire din toate claxoanele.
