The Donald, cum îl
ironizează pe Trump o mare parte din media americană, a reuşit să pună lumea întreagă
pe jar, fiind primul preşedinte businessman, fără pic de şcoală politică şi
fără pic de tact. Arţăgos şi imprevizibil ca personajul animat, the Donald rulează
bancnota de 100 de dolari şi priveşte prin ea lumea despre care nu ştie mare
lucru. S-a întâmplat ceea ce economistul francez Piketty a avertizat acum
câţiva ani: preluarea puterii politice de către bani. Omul a făcut avere în domeniul
imobiliar, la fel ca tatăl lui, a trecut prin câteva falimente, s-a împrumutat
de la bănci băgând mâna în credite până la umăr, a schimbat câteva neveste şi a procreat tribul de mini-trumps care să-i calce pe urme. Dintre progeniturile lui, Donald Jr. şi Eric - Huey şi Dewey - s-au remarcat prin expediţii feroce de
vânătoare şi poze oribile cu animalele ucise, un leopard, un crocodil
spânzurat de copac ca să-i arate lungimea, un elefant căruia i-au tăiat coada
pentru şedinţa foto şi albumul greţos continuă... Ginerele Louie pune şi el umărul la bunăstarea clanului, ca organizator de campanie şi consilier principal al şefului iar Ivanka-Daisy, femeie de afaceri, vedetă TV şi top-model, trei într-una, pare pregatită să preia rolul de prima doamnă.
Cum a ajuns (familia) Trump preşedinte?
Încerc să înţeleg premizele: un sistem de votare probabil depăşit şi o majoritate
nemulţumită şi prea puţin informată care s-a exprimat la repezeală. Omul simplu
şi-a zis că Donald are deja bani şi n-o să vrea mai mulţi. Adică o minte unsă
numai ca să facă dolari o să-şi pună limită la avere, gata, mă opresc la 10
bilioane. Un tip care a evacuat familii,
rău-platnic, evazionist, misogin, care a făcut un reality show din imperativul ”You’re
fired!” o să devină brusc preocupat de sănătate, educaţie, egalitate şi
drepturile omului. Aşa cred alegătorii. Între timp, afacerile lui Trump au şi
început să prospere. Cei care au investit în spaţii din clădirile lui, deja
se bucură de creşterea preţurilor. Bun sau nebun, Trump o să fie mult mai bogat
la sfârşitul mandatului.
În Asia înfloresc
dictaturile militare cu Elmer iar în Orient teocraţiile islamice cu Iznogoud. Democraţiile europene greu
încercate fug de la o responsabilitate la alta ca-n Tom şi Jerry. Ce şanse de decenţă poate
avea astăzi un dialog între politica desuetă de stânga-dreapta, bani, arme şi extremismul religios care ne feliază lumea?
