M-au
apucat dracii când i-am auzit pe mulți cu boicotul referendumului,
pentru că m-am bazat pe următoarele argumente:
Referendumul
trece cu 6 milioane la vot. În mediul rural sunt vreo 9 milioane. O
bună parte din urbanii României tot
săteni au rămas. Avem ortodocși zeloși, homofobi și needucați
pe toate drumurile. Deja au semnat mai mulți pentru familia tradițională
decât împotriva penalilor. Plus toate
sondajele care arătau prezența la vot peste 30%.
Concluzia:
să vezi ce-o să defuleze cetățenii în
cele două zile de referendum, că tot am
avut așa un an de rahat în politică. N-am
reușit să blocăm mai nimic din toate măgăriile majorității parlamentare, da’
să vezi ce săpuneală cu miros de tămâie o să primim toți ăștia ”altfel”.
Planul:
stau cu ochii pe prezența la vot până se apropie de pragul de
validare, sar în adidași, ajung în câteva minute pe Calea
Poplăcii la secția de votare, să apuc și eu măcar să zic NU.
Realitatea: duminică am avut o bună prietenă în vizită și am tras-o cu pălinca,
aperitivele și monitorizarea rezultatelor până pe la 6
jumate, când mi-a fost clar că s-a încheiat meciul. Am scos frumos
vinul și friptura și ne-am cuibărit confortabil în jurul lor.
N-o să
știm de ce n-a ieșit lumea la vot, dacă e din cauza întrebării
atât de prost formulate, de lene, din dezinteres, din convingere,
contează prea puțin până la urmă, pentru că în sfârșit avem
și noi o victorie pe anul ăsta, cea a bunului simț. E încurajator că nu sunt decât 3.5 milioane care au votat DA.
Nu mă
îmbăt cu apă rece cum că s-ar fi organizat societatea civilă atât
de bine, de uite ce le-am tras-o intoleranților. Până la urmă a
fost un pariu foarte riscant pe care s-a întâmplat să nu-l pierdem.
Tare mișto
o zice Selma Iusuf pe fb:
Românio,
bre. Greu de trăit cu tine, greu de trăit fără tine. Îmi vine să
te înjur tandru, ca o declarație de dragoste, cum făcea Moromete
cu nevastă-sa: Fă, dosădito! Reușiși, fă.
Bre, vorba asta ar trebui să facă istorie.
