Organul de vot

N-am avut suficientă răbdare și sânge rece să urmăresc cap-coadă confruntarea fiecărui candidat cu jurnaliștii. Am început cu Dăncilă. M-am trezit înjurând ca la ușa cortului, așa mi se întâmplă de fiecare dată când dau cu nasul de femeia asta, chiar dacă asta înseamnă doar un afiș electoral, da, ăla în care stă cu mâinile în poale ca o matracucă (na, nu mă pot abține!). Am urmărit-o vreo 20 de minute pe sărite, atâta am putut. Jurnaliștii mi s-au părut slabi, iar Dăncilă și-a făcut treaba. Alegătorii ei sunt nostalgicii comunismului, agramații și neputincioșii, din punctul lor de vedere Dăncilă este minunată. Nu că din pilitura asta nu s-ar mai rătăci și spre alți candidați, dar Dăncilă este un magnet fantastic.

Cetățenii turmentați, năucii care în primul tur au votat cu pipa lui Paleologu (fecior de boier) sau cu grimasele lui Mircea Diaconu (moromete de-al nostru) sunt predispuși la baliverne, deci foarte probabil să se simtă mai confortabil cu Dăncilă (inimă de femee), decât cu Iohannis (nu-i de-al nostru). Nici pe Iohannis n-am avut răbdare să-l ascult prea mult, mi s-a părut plictisitor și arogant. Pe scurt, Dăncilă i-a convins și mai tare pe proști, în timp ce Iohannis nu prea a convins pe nimeni.

Am avut o recoltă de candidați tare slabă. Pe Barna l-am votat cam în silă, „strategic”, că-l văd tot în zona de griuri. Iar campaniile electorale au fost pe măsura candidaților, România „normală” a lui Iohannis care înseamnă „ce vrea fiecare, aia e”, Dăncilă care s-a branduit „VD” („vede”, deși mai fidel ar fi fost „vevede”) și s-a așezat și ea pe-o altă cracă groasă „alături de fiecare român”, cârâind s-o votăm „cu inima” - iată finaliștii.

Au mai spus-o mulți, avem candidații pe care îi merităm, asta e oglinda majorității, radiografia educației și a tiparelor noastre culturale. Multă neghiobie și înfumurare.

Primul meu vot chiar a fost din ăla „inimos”, na, eram copchilă proastă și l-am votat pe Nicolae Manolescu. După care m-a băgat taică-meu în ședință și mi-a explicat un pic jocul, așa că nu-mi mai bag inima la treburi de-astea. Prefer alte organe.
Am votat de fiecare dată, o să votez și de data asta, nu spun cu ce. Și mă perfecționez în continuare în înjurături de suporter de Divizia B (C a fost la meciul Iliescu – Vadim Tudor), că ăsta e nivelul alegerilor în România.

Lost in translation from English to English

This post is about the cool and crazy place called London, and its kind of calling to be written in English. The spoken English is a cocktail, all kind of ethnic accents, the foreigners from all over the world who are living and working in the funkiest melting pot of Europe. At the hotels we talked to Pakistanis and Romanians. At the coffee shop, an Italian. At restaurants, Spanish, Bangladeshi and someone named Jesus. At supermarket, mainly Muslims and black people. The Cockney dialect from London's East End is fading away, at least in the streets.
In the largest city of EU preparing to brexit, only about half of the population is actually born in GB, Christian and white. I love the diversity, but I kind of agree that at this dimension, 10 million people, it turns into something so impersonal, like a humongous airport. Each 20 mts you cross someone pulling a luggage, small groups talking their native language, everyone in a hurry, all kind of outfits, looks and attitudes.

London may be one of the most comprehensive catalogue of the humankind, its already the centre of our planet, the 00:00 GMT. Besides, they've been exporting the English language worldwide, so no wonder they get someone from every possible country.

What I find cool about London:

the future and the past right next to each other in one of the most amazing city landscape,
the bricks and the chimneys,

that art is free and living, lots of great museums count on donations, they are full of people and they actually provide tools to try your hand on spot,

the iconic phone booths, double-decker buses and taxi cabs "hackney carriage",

the craft beers and the street art,

the fashion and the gayness,

that you can come across someone like Brian May on a random street in Kensington!

What drives me crazy:

the weather,

the prices,

the driving on the left side,

the use of miles, ounces, feet and other imperial units,

the power plugs,

having different taps for cold and hot water, basically no choice between freezing your hands or cooking them,
the light in the bathrooms that turns on by pulling a string from the ceiling,
the Indian accent (sorry, folks, I'm really trying! love your food, though!),
the bearskin hats. 

This damn sassy London connects Europe and America, it's bits of both and lots of island mentality and britishness, it can be annoying like a wacky old lady and stunning like a frisky young one.

Cu ce m-ați putea ajuta?

Un cunoscut blogger și antreprenor primește pe fb ceva de genul: 

După Revoluție, primele semne de solidaritate din vest au fost ajutoarele, până s-au prins că pe-aci se furau ca-n codru.

Tot ce avem mai acătării în spațiul public românesc a fost făcut cu sprijin, fondurile nerambursabile europene au ajuns o glumă, înțeleg că trebuie încurajat antreprenoriatul, dar chiar pentru spălătorii de mașini și pensiuni? Astea sunt afaceri care să contribuie la dezvoltarea pe termen lung a economiei și a societății?

Biserica ortodoxă primește de toate și nu oferă mai nimic, pensionarii votează pentru promisiuni de pensii mai mari, omul cu dare de mână vrea și el un ajutor suplimentar, niște fonduri, ceva, la fel și cel care nu vrea să muncească. Ne-am obișuit cu primitul, chiar ne supărăm când asta nu se mai întâmplă. 

Slujbele ortodoxe sunt pline de mormăieli de neînțeles, dar când vine refrenul, Doamne, miluiește, miluie, miluie!, se aude clar ca în episodul cu Mr. Bean. Nu trece zi să nu aud de la cineva, Doamne-ajută! 

Știu de Inshallah și de God’s will, care înseamnă cu voia Domnului, un semn de supunere, știu de Aleluija care îl laudă pe Domnul, dar pe niciunde n-am mai auzit genul ăsta de formulare imperativă ca la noi, un fel de na, vrei, nu vrei, Doamne, tre’ să ne ajuți, (ce dracu’). 

Oricare ar fi speculația care să justifice formularea asta meschină, Doamne-ajută!, în fapt se traduce printr-o obișnuință de mână întinsă și lâncezeală, iar cu ce m-ați putea ajuta pe mine?, e culmea impotenței, nici măcar nu mai ceri ceva anume, îl pui direct pe celălalt la treabă.
Să se gândească și să vină cu un plan de pomană clar! 

Îngerii nu au sex, dar Inteligența Artificială are

De ce e mereu o voce de femeie care ne răspunde ca un Dumnezeu la toate întrebările și ne ghidează prin lumea nostră tehnologizată - cum e vremea în cutare oraș, care e traseul cel mai rapid pe GPS, ce tren vine și când se închid ușile, pe ce tastă trebuie să apeși pentru departamentul clienți șamd? De ce aplicațiile au voci de femeie și de ce roboții-femei mai au țâțe când nu au ce alăpta?

Trăim un moment de emancipare a femeilor fără precedent, de revalorizare a aportului femeilor în orice domeniu, de reclamare a abuzurilor (Kevin Spacey și Louis C.K. sunt două dintre marile mele dezamăgiri) și de renegociere a condițiilor – reîmpărțirea responsabilităților, revizuirea remunerației etc.

Pentru toate acestea îi datorăm incredibil de mult Hollywoodului care remodelează în mod continuu cultura populară.

În același timp IA capătă sexualitate de femeie, și nu mi se pare întâmplător.

Zilele trecute am văzut un titlu cu coada ochiului, dar n-am apucat să citesc textul pe loc și l-am pierdut, era ceva de genul: AI – are women in danger? În pericol de a fi înlocuite de inteligența artificială. Înțeleg premizele, în lumea occidentală e din ce în ce mai greu cu dominația masculină. Construirea femeii de vis, veșnic tânără și frumoasă, accesoriu perfect compatibil cu dorințele bărbatului, muza, zeița, fantezia devenită realitate - câți bărbați n-ar dori să încerce măcar?
Prima femeie android, scumpă ca un Ferrari: cum o să remodeleze întreaga societate? 

Să ne imaginăm reversul medaliei: AI-Women – are men in danger around them? În pericol de a-și pierde mințile îndrăgostindu-se de aplicații, în pericol de narcisism lângă dame de companie programate să nu protesteze niciodată, în pericol de dezumanizare până la urmă?

Pe de altă parte, dacă apare androidul Cortana, sigur o să apară la un moment dat și Cortan cel supradotat. Prostituția și filmele porno se pot robotiza printre primele. Poate o parte din noi nici n-o să ne mai căznim atât să fim frumoși și sexoși, având în vedere concurența. O să le dăm naibii de pastile de slăbit, silicoane, gantere și cosmetice. O să scăpăm de povara și obsesia frumuseții și o să încercăm să devenim altceva.