The Ghostbuster

Covid-19 este din multe puncte de vedere un fenomen fără precedent. Vreau sa mă opresc, mai obiectiv și mai pe larg decât în postarea precedentă, la cele câteva aspecte din imaginarul și ambivalențele pe care le-am observat până acum.

- Inamicul invizibil e lansat mai degrabă de guverne, apelând la poliție și chiar la armată pentru a reduce pierderile umane. Măsurile luate (starea de urgență, limitarea adunărilor, reducerea drepturilor populației, intervenția autorităților publice în sectorul privat) sunt cele specifice unei perioade de beligeranță. Statul a devenit mult mai autoritar și unor partide/grupări s-ar putea să le placă tare această nouă pârghie de control a societății și de preluare a puterii. Ungaria continuă pe calea asta în ciuda avertismentelor UE, în Liban, Hezbollah și-a oferit sprijinul prin voluntari, centre de testare, ambulanțe, fiind de departe cel mai substațial ajutor oferit populației, cu siguranță o să tot avem astfel de exemple.

- Virusul-Mesager are mai multe mesaje pentru societatea civilă, în funcție de ideologie. 

Unii religioși îl citesc în termenii unui nou avertisement împotriva laicizării, deci mesagerul devine divin, un soi de călăreț al apocalipsei, un înger cu sabie. Mai puțin timp la biserică, dar atitudini mai radicalizate.

Unii ecologiști îl traduc ca pe o lecție a naturii dată întregii omeniri care o distruge în mod accelerat. Iar unii simpatizanți ai eugenismului ca pe o acțiune de selecție naturală a celor puternici și sănătoși, pentru că incidența mare a pierderilor e în rândul vârstinicilor și a celor cu anumite boli cronice. Deci virusul nu face decât să „amelioreze patrimoniul genetic” al omenirii și să reducă din problemele sociale. 

În concluzie, virusul ăsta are argumente și metodă, deci nu-i tocmai malefic, ba chiar dimpotrivă, e un fel de bine-mai-târziu. E ca o muscă pe căciulă care ne facem să ne simțim vinovați. Am făcut noi ceva de-a venit, nu știm exact ce, dar e ca o pedeapsă acceptată. E ca șutul în cur părintesc menit să te facă om. Imaginea virusului, oricare ar fi ea, nu face decât să ne reflecte gradul de imaturitate. Operăm în continuare cu închipuiri, de aici și erorile de judecată si decizie.

- Politizarea virusului. China și-a pus costumul de erou, a construit un spital în câteva zile, a „înghețat” un oraș de 11 mil. locuitori și a trimis spre Europa transporturi salvatoare cu echipamente medicale și chiar doctori. Păi cum, dar ăsta nu e tocmai rolul favorit al Americii? Ce fac americanii? America a declarat că virusul s-a născut chinez și că a fost exportat aproape dinadins către lumea întreagă. Cauza lui? Primitivismul și sărăcia comunistă, chinezii ăștia sunt niște necivilizați care mănâncă lilieci, furnicari, tot ce mișcă. Oricum parte din echipamente s-au dovedit defecte (teste, măști de protecție), iar costumul de erou al Chinei s-a cam dezintegrat.

Italia a fost prima țară care a declarat că dacă UE nu se implică mai mult în rezolvarea crizei, atunci degeaba există. Într-adevăr UE pare un fel de găină decapitată, fiecare țară se descurcă cum poate. UK care tocmai jubilat la brexit cu clovnerii și aroganță, plutește în derivă, sub comenzile contradictorii ale unuia din cei mai incompetenți prim-miniștri din istoria țării. 

În România, virusul a ajuns legat de diaspora ignorantă care a revenit puhoi în țară. Atenția s-a îndreptat mai ales către țigani, vinovații noștri din principiu - iar s-au întors ăștia, nespălații și needucații, să ne strice nouă ordinea și curățenia proverbiale. În multe țări asiatice vinovatul este „omul alb”, idee alimentată și de către autorități prin varii măsuri discriminatorii.

Deja fiecare poate arăta cu degetul niște vinovați. Dar unde-i super-eroul? Super-eroul o să fie vaccinul mult așteptat (The Ghostbuster), și sunt tare curioasă ce naționalitate o să aibă! 

- Pierderile în urma acestei pandemii sunt evidente: umane în primul rând, apoi de ordin economic, specifice unei recesiuni (deocamdată).

Pentru evaluarea pierderilor umane, avem cifrele oficiale declarate de către fiecare țară. Cele cu regimuri totalitariste (China, Rusia, Tailanda etc) unde orice problemă devine o problemă de imagine, cel mai probabil vor continua să publice date eronate, diminuând cifrele cât mai mult posibil. Dar nici în cifrele statelor democratice nu te poți încrede prea tare din cauza metodologiei diferite. Pe urmă e problema accesibilității (cei care nu au acces la serviciile medicale nu vor fi luați în considerare) și a pierderilor indirecte (cei care nu-și mai pot urma tratamentele pentru alte afecțiuni).

Avem prin urmare statistici incomplete și necomparabile. Ne uităm zilnic la cifrele astea. Cu cât cresc, cu atât își pierd semnificația, la fel ca banii pe timp de hiper-inflație. De obicei ne uităm la prima cifră și la ordinul de mărime. Când crește de la 1 la 100 într-o zi, te înfiori; dar de la 1000 la 1100, nu prea, deși intervalul e identic. Statistica mondială arată ca un contor traficat care ne impresionează din ce în ce mai puțin. Când ai deja un milion, nu te mai uiți la ultimele cinci cifre.

Deocamdată marea majoritate a țărilor a ales să pună viața oamenilor în prioritate, de la bun început. Dar cât o să rezistăm în condiții de carantină, șomaj tehnic și sub-productie? Când o să înceapă fiecare stat să prioritizeze economia? Cine o să-și dorească asta primul, guvernul sau chiar societatea civilă? Dincolo de resurse, n-o să depindă oare și de regimul politic existent (democrație sau dictatura) sau de datele alegerilor electorale? 

Pe de altă parte avem câțiva ignoranți, fie bășcălioși (Bielorusia, Brazilia, Nicaragua), fie nehotărâți (US, UK care între timp s-au repliat), fie ipocriți (India care a pus toată țara în caratină, ca și cum asta ar fi posibil). Fiecare țară va avea o notă de plată la sfârșitul perioadei care e posibil să schimbe chiar și regimuri politice.

- Beneficiile sunt un subiect destul de delicat având în vedere prețul pe care îl plătim cu toții, dar în toată nebunia asta există și chestii bune. În mod ironic, c-așa-i viața, multe devin ambivalente.

Cel mai vizibil ar fi reducerea poluării în marile orașe, cu asta suntem mulți de acord, simțindu-ne mai puțin vinovați față de natură, dar în același timp mai frustrați pentru că natura e fericită atâta timp cât noi toți suntem în condiții de prizonierat.

Creșterea flexibilității din jurul condițiilor de muncă, cu ajutorul internetului. E bine? Ei, nu chiar așa de bine când copiii fug prin casă ca în acceleratorul de particule. Iar faptul că nu mai există limite clare între muncă și familie, face ca unii aflați în această situație pentru prima dată să muncească chiar mai mult decât înainte.

Mai mult timp lângă familie. Cam nasol când familia nu funcționează, când există precedentul violenței, alcoolismului și al altor dependențe (am observat cu oarece uimire ca pe lângă unele produse alimentare, și berea s-a rărit binișor pe rafturile de la Profi).

Redescoperirea lui „acasă” vine și ea într-un mod turbulent, amestecat. Ce înseamnă „acasă” când locuiești în 20 de mp sau când n-o ai nici măcar pe asta, și cât de otrăvitor poate deveni acest spațiu? 

Mai multă creativitate, de voie sau de nevoie (noi rețete de bucătărie, reutilizarea unor materiale sau resturi vechi, mai mult timp dedicat preocupărilor personale etc). Asta însă mai vine și cu ceva pericole, mai mult bucătărit, bricolat și improvizații – mai multe tăieturi, lovituri și accidentări.

Acces gratuit la multe categorii de informații culturale (cărți, filme, spectacole). E minunat, ne obișnuim repede cu lucrurile bune, dar cel puțin în ceea ce mă privește, cu cât mă străduiesc mai puțin să obțin un lucru, cu atât mai repede îmi scade interesul. Pe urmă dacă opțiunile sunt prea numeroase, iar mi se curbează entuziasmul. În concluzie, deși foarte încântată de ideea acestor generozități, am devenit blazată mult prea repede.

În măsura în care starea asta de captivitate se prelungește mai multe săptămâni, îmi propun ca următoarea postare să fie despre (de)socializare (care sunt noile gesturi, comportamente și atitudini) și despre efectele stării de captivitate asupra corpului și a imaginii despre corp.