Când ies din bula noastră civilizată, mă trezesc din nou la realitatea condiției femeii. Nu trebuie decât să mă plimb prin oraș sau să folosesc transportul public, să văd iar și iar cum e să fii femeie în oceanul autohton de testosteron.
Bărbați răscrăcărați pe scaune, luând jumătate din spațiul de alături, unde o femeie se restrânge cât poate. Hai să fim serioși. Știm cu toții că nu există niciun motiv anatomic ca masculii să-și arunce cracii în unghiuri atât de deschise de să le crape crucea cusăturii. Când vor să facă pe interesanții, știu să stea chiar și picior peste picior.
Mâinile la genitale. E o zonă care încearcă pe toată lumea, indiferent de echipament. Femeilor li se întâmplă secreții, transpirație, menstruație, dar n-ai să vezi niciuna cu mâinile ocupate pe-acolo. Însă nu-i zi pe pământ să nu vezi coaie scărpinate sau aranjate, cu cel mai degajat aer patriarhal.
Urinatul în public. Am senzația că vezica bărbaților e un soi de bilă care la ultima picătură pur și simplu se răstoarnă. Parcă între nevoia de urinare și act nu există niciun răstimp de procesare a informației. Niciun control. Însă n-am văzut nicio femeie în toate mințile care să se ușureze pe la colțuri de stradă sau prin boscheți. Și mie mi s-a întâmplat de mii de ori 'să-mi vină'. Dar de fiecare dată am galopat până am găsit o toaletă, indiferent cât de stringent a fost momentul.
Mulți n-au nici măcar controlul unui singur orificiu. Râgâieli, pârțâieli, scobit în nas, în urechi, tot ce are chef corpul masculin să facă, e socialmente acceptabil. Face parte dintr-o lungă listă permisivă. Boys will be boys. Ce fac femeile în timpul ăsta? Grăbesc pasul. Își feresc privirile. Dacă ar putea, ar deveni cu adevărat invizibile. Lunga noastră listă cuprinde doar reguli și prohibiții. Ce trebuie sau nu să facă o doamnă. Clasicul standard dublu.
Ne-am obișnuit ca cele de mai sus să fie considerate banalități. Ba și mai mult, o remarcă deplasată, o pipăială, o privire libidinoasă, un comentariu condescendent se adaugă tot undeva la obișnuințe. Pentru că dincolo de astea sunt adevărații monștri: hărțuirea sexuală, violul, violența domestică. În alte zone culturale încă există mutilări genitale și condiții de sclavie. Prin comparație cu această listă de orori, toate celelalte manifestări abuzive devin un disconfort suportabil.
Dar nu ororile trebuie să ne fie reperele!
Un exemplu recent și concret. Am avut meșter la renovare. A bifat toate clișeele. M-a tăiat în mijlocul unei fraze, ca să mă anunțe că face pipi, așa c-am făcut stânga-mprejur din propriul apartament. Nici măcar nu și-a pus problema să se mai țină 5 minute, că tot mă pregăteam să plec. M-a luat de sus. A făcut niște peticeli și a încercat să mă convingă că e ok, 'așa se face'. L-au lovit hormonii (da, bărbații sunt cel puțin la fel de hormonali ca femeile). S-a luat la harță cu o casieră de la Leroy. S-a bosumflat când i-am făcut observație, deși respectiva greșeală ne-a costat bani buni. Cireașa de pe tort, prima dată când m-a văzut singură, s-a sprijinit atât de galeș și insistent de ușa apartamentului, de nu mă mai vedeam ieșită.
Ce-a trebuit să fac eu în tot timpul ăsta, ca să rămân stăpână pe situație. Să-l observ. Să-i descifrez rapid caracterul și apucăturile. Să selectez ce pot să trec cu vederea și ce trebuie amendat. Să evaluez riscurile. Să negociez. Să mă controlez. Să rămân calmă și fermă. Pentru el, fiecare zi a fost o nonșalanță. Pentru mine, un calcul. M-am trezit că invoc nemuritorul refren, 'măcar nu bea și nu mă-nșeală c-o altă lucrare'.
Da, acum e momentul ideal să apară un tembel care să spună, 'eh, astea-s fleacuri, mie mi-a pus unul pistolul la tâmplă'. Ca și cum niște întâmplări excepționale ale unor masculi agresați de alți masculi ar trebui să anuleze întreaga practică zilnică a lipsei de control și respect față de femei. Întotdeauna s-au căutat argumente de diminuare a prejudiciilor aduse femeilor. Întotdeauna s-au găsit chestiuni mult mai grave și mai importante decât drepturile lor.
Adevărul e că nu există femeie să nu se trezească înconjurată de neandertalieni. Diferența stă doar în nivelul de conștientizare și acceptare. Se întâmplă zilnic, peste tot. La fiecare nivel social. La cele mai mari case. În parlamente. În medii academice. Nu există niciun spațiu social complet sigur și confortabil pentru femei. Multe nu-l au nici măcar în propriul cămin.
Doamnelor, înconjurați-vă de domni. Aveți grijă ce validați, că exact asta o să primiți și o să transmiteți mai departe drept model. Feminismul nu e împotriva bărbaților, ci pentru femei.
Dacă nu știți de unde să începeți, vă recomand călduros aceste 2 cărți:
