La
contabilitate lucrează o piticuţă care se ocupă de salarii.
Cea mai
cochetă femeie din clădire e lady-boy. Are cele mai vaporoase rochii, cel mai delicat
roz, cele mai înalte tocuri.
O femeie cu toată pielea plină de băşicuţe, o muncitoare, îmi zâmbeşte mereu când se duce la masă cu
prietenele ei.
De câte ori
am de expediat câte un pachet trebuie să stau de vorbă cu cineva atât de bâlbâit
că am ajuns să ne înţelegem prin întrebări simple, închise. Dă din cap, Da sau Nu. Funcţionează.
Mă bucur să-i
văd pe oamenii ăştia la lumina soarelui. Nu ştiu cât de complicată le e viaţa
socială sau cât de dureroasă condiţia lor excepţională dar nu se ascund nicăieri
şi acolo unde dau de ei, par că şi-au găsit un spaţiu de confort. Nu sunt îngăduiţi,
toleraţi, protejaţi sau privilegiaţi, SUNT pur şi simplu, fac parte din
peisajul uman şi asta e ceva ce îmi place la nebunie în Thailanda.
Piticii,
transsexualii, bâlbâiţii, malformaţii nu ajung să aibă nevoie nici de mila
domnului, nici de asociaţii, nici de regizori ca David Linch.
Aici moartea
e firească, viaţa poate lua orice formă şi formele astea se înşiră ca mărgelele
pe aţă. Într-o bună zi, Celălalt poţi fi tu.
