Angelina
Jolie şi-a tăiat sânii, curajoasă ca o amazoană, după ce a aflat că există o
probabilitate de 80% de apariţie a cancerului mamar. Impecabilă cifră.
Dacă te
duci la 90% te poţi trezi în lumina reflectoarelor, cum, bre, eşti aşa de sigur! ia, explică-ne mai pe îndelete!, cu
70% parcă nu prea convingi pacientul să
se bage la cuţit, un 83-85% sună neplăcut de matematic.
80% e suficient
de serioasă şi rotundă. E super-truper, vorba unei prietene.
Suntem obișnuiți cu pseudo-ştiinţa asta care vinde produse: bifidus-ul din iaurt,
vitaminele din şampoane care reconstruiesc firele de păr, calciul din pasta de
dinţi care toată noaptea ne păzeşte măselele, pH-ul, caloriile, fracţiile şi
reacţiile.
Dacă mă
opresc din cârcoteala despre metodă şi etică, închizând un ochi la banii şi
publicitatea de care are parte doctorul statistician şi salvator al lui Jolie,
ajung să mă uit cu celălalt la o altă întrebare: cam cât de mult o să preluăm
controlul asupra viitorului?
Obsesia genomului uman, a perfecţiunii, a programării ne re-modelează corpurile.
Iar probabilitatea, atunci când sare afară din cărţile de mate, ajunge mama
grasă şi bine fardată a tuturor acestor invenţii.
Recent mi
s-a întâmplat următoarea chestie: m-am întâlnit cu un fost coleg chiar în faţa liftului.
Blocul ăsta are 30 de etaje, Bangkok
are aproape 12 milioane de locuitori. Eu căram lucrurile în noul apartement. El
ieşea de la noua lui prietenă thailandeză. Băiatul e tunisian, acolo am lucrat în
acelaşi birou pentru câteva săptămâni. Am vorbit atunci de Thailanda şi am glumit că poate o să bem o bere împreună în Bangkok. El şi-a găsit job în Thailanda, pe internet. Numai probabilitatea acestui singur fapt e o glumă bună, cunoscând piaţa şi
regimul contractelor de muncă pentru străini.
În faţa
liftului am descoperit că vom locui la același etaj. Care naiba e probabilitatea să se
întâmple nebunia asta?
Pe cât pot,
încerc să-mi fac viaţa simplă. Nimic din
ce mi s-a întâmplat important sau semnificativ n-a avut legătură cu vreo
probabilitate. Viaţa mea, ca şi a altora, e parte inerţie, parte excepţie. Monotonie lângă extraordinar. Şi n-am nevoie de nimic altceva între.
