So Man created Godkind in his own image

Mi-aduc aminte de frânturi de discuţii despre dumnezeu, învârtindu-se mai mereu în jurul argumentului "trebuie să existe ceva acolo sus de vreme ce toată omenirea, până la triburile pierdute în mijlocul junglei, crede în asta". 
Nu?, a încheiat retoric o profesoară când aveam 18 ani. Habar n-aveam ce aş fi putut să-i spun, atunci de-abia înţelegeam de ce dau la facultate.

Nu, i-aş răspunde acuma, zeii se întâmplă pentru că noi toţi, din birouri de sticlă până în mijlocul junglei, avem aceleaşi nevoi.

Nevoia de a ne inventa noi părinţi atunci când ai noştri ajung desputerniciţi în faţa noilor frici.

Nevoia de a ne inventa limite şi rosturi atunci când ne dăm seama de capacitatea noastră incredibilă de a şti şi a face.

Nevoia de a ne reinventa pe noi înşine într-un "dincolo" unde singurele graniţe sunt cele ale imaginaţiei. 

Zeii sunt prima şi cea mai necesară creaţie a omului ca să le poată face pe toate celelalte.

I-am făcut întâi din gând, apoi din cuvânt. I-am încuiat în reprezentări şi simboluri. I-am creat ca să nu fim atât de singuri şi trecători, ca să ne putem juca de-a puterea fără să fim striviţi de semnificaţia ei şi fără să ne simţim responsabili în totalitate pentru faptele noastre. Zeii există pentru ca noi să putem copilări veşnic. Pentru ei am născocit daruri: muzica, arhitectura şi celelalte arte, iubirea, căsătoria, meditaţia, sacrificiul, războiul, norocul şi ghinionul. Când ne plictisim de ei, luăm darurile înapoi. Le transformăm în utilităţi, contracte, argumente, calcule.

Mai nou ne-am construit şi un spaţiu alternativ, facebook, tot un fel de "dincolo" paradisiac unde fiecare îşi arată cea mai bună faţă ca să schimbe ofrande de like-uri. Mici semi-zei înfrumuseţaţi şi ipocriţi ne căţărăm unii pe umerii celorlalţi în adulare reciprocă şi continuăm să remodelăm lumea şi imaginea ei.

(Daniel Miller le zice un pic altfel, mai finuţ şi mai bine, în articolul "An Extreme Reading of Facebook"; el nu poate fi cu adevărat extrem, e un semi-zeu cu limite academice, dar eu pot pentru că "dincolo" pentru mine e chiar aici, pe blog).

Orgoliul nu ne lasă să ne topim în pământ ca orice altă vietate, când am adunat atâtea argumente care să ne deosebească de ele. Pe urmă e greu al naibii să-ţi răspunzi la întrebarea: na, că m-am trezit cu o viaţă, ce fac cu ea?

Un mic chinez se legăna pe o pânză de păianjen

Dacă ţi-ai descoperit deja sămânţa de rasism, călătoriile s-ar putea să te vindece. Dacă nu, tot călătoriile s-ar putea s-o facă să încolţească. Aveam pretenţia că-s un om liniştit şi primitor care n-are nimic nici cu ungurii, nici cu ţiganii, nici cu arabii, ziceam că mă doare în fund de categorii şi de tipare. Dar de când mă trambalez prin Asia, dau de unii care au ajuns să-mi fie profund antipatici.

I-am suportat luându-mi mâncarea de sub lingură la bufetul de dimineaţă, împingându-mă pe coridoare, în metrou, intrând în faţă când toată lumea bate step la rând la toaletă, le-am mirosit şosetele acre, le-am ascultat clefăitul, uneori a trebuit să mă dau deoparte din calea lor cum m-aş fi ferit de-o cireadă. I-am văzut aşezându-se exact acolo unde-i interzis, făcând poze pe furate prin muzee fără să privească nimic, vorbind tare ca şi cum ar fi singuri în pădure. Recunosc şi mi-e un pic ruşine: am boală pe chinezi. Zic ruşine nu ca să mă scuz, ci pentru că şi eu vin dintr-o fostă ţară de chinezi. Ştiu ce i-a făcut să ajungă atât de rupţi de lumea din jur, incapabili să reacţioneze empatic şi social acceptabil. Mereu se reped la ceva, să ia, să pună, să mănânce, să ceară peste rând, să intre când toată lumea iese, un fel de du-te-vino şi care-pe-care foarte familiare.

Ştiu că-s spălaţi pe creier de aceeaşi maşinărie care ne-a săpunit şi pe noi timp de 45 de ani. Tovarăşii, maiştrii (ce ipocrizie lingvistică să-l apropie pe meşterul agramat de maestrul occidental al şcolilor de arte), fraţii noştri de carneţele roşii, rusul din chinez, chinezul din român care-şi pune aceleaşi căchiţe de mâncare la bufetul liber lăsând trei sferturi pentru coşul de gunoi şi care mai şuteşte şi câteva sandvişuri pitindu-le te miri pe unde, care ştie să se învârtă, să se descurce, să-şi umple borseta.

Mi-e ruşine de partea asta din ei şi din mine. Chinezii ăştia sunt o oglindă nemiloasă a ceea ce aş fi putut deveni şi eu sau poate am fost deja pe vremea taberelor şcolare şi a cozilor de la alimentară. Sunt o cultură a ne-socialului ajunsă prin toată Rusia până în Europa centrală şi, odată cu noul val de imigranţi, răspândită mai departe, din fostul Mic Paris până în bătrâna Anglie.

Şamanii Europei

Remediile naturiste în România sunt uşor de găsit oriunde, pe internet, în ziare şi reviste pentru femei. Plafarul ticsit cu ceaiuri şi sticluţe cu tincturi şi uleiuri e vrăciuiala instituţionalizată, urbanizată.

Eu poate îmi iau, poate nu, tableta de scris, dar nu plec nicăieri fără ceaiul de gălbenele, crema tămăduitoare (gălbenele sau rostopască) şi tinctura de propolis, astea sunt talismanul meu.

În ciuda tuturor schimbărilor, noi am rămas cu nevoia unui cordon ombilical conectat la natura magică, la spaţiile de generare a miraculosului, la peticele bucolice ale unei lumi străvechi, matriarhale, pre-creştine.

Suntem şamanii bătrânului continent, îmblânzitori de albine şi vrăjitorese ale plantelor medicinale. 
 

Pentru HIPERTIROIDIE

► Prepară un decoct din muguri de nuc. Ai nevoie de 200 g muguri uscaţi şi de 400 ml apă. Se fierbe până scade la jumătate, apoi se zdrobesc mugurii şi se adaugă 300 g miere. Se păstrează la frigider şi se iau 3 linguri pe zi, înainte de masă. Reglează metabolismul, înlătură oboseala, transpiraţia excesivă şi măreşte rezistenţa.

► În cazul celor cu boala Basedow, se ia zilnic, pe stomacul gol, câte o linguriţă de amestec din pulbere de rădăcină de brusture dulce şi turiţă mare, de 3 ori pe zi. Ceaiul de păducel şi talpa-gâştei e foarte eficient, consumat ca infuzie, câte 2 căni pe zi, dimineaţa şi seara.

► Bea în fiecare dimineaţă, pe stomacul gol, câte 100 ml suc proaspăt de ţelină.

► Decoctul din rădăcini de pătrunjel face minuni. Pune la fiert 50 g rădăcină într-un litru de apă şi lasă 20 minute.Bea-l îndulcit cu miere naturală.

► Timp de 3 săptămâni, ia zilnic câte 3 linguriţe de pulbere de ghimpe. Faci pauză 10 zile, apoi poţi relua cura.

Pentru HIPOTIROIDIE

► Cura cu oţet de mere cu miere este deja recunoscută. Se bea zilnic, înghiţitură cu înghiţitură, un pahar cu apă plată în care se adaugă 2 linguriţe de oţet.

► Prepară o infuzie din amestec în părţi egale de coada şoricelului şi creţişoară, câte o linguriţă la o cană de apă. Bea câte două căni pe zi, dimineaţa şi seara, cu jumătate de oră înainte de masă.

► Bea, de 3 ori pe zi, câte 50 ml suc de orz verde.

► Prepară un amestec din 40 g drăgaică, 40 g coada calului, 20 g gălbenele, 20 g traista ciobanului, 20 g salvie, 30 g ciuboţica cucului, 30 g tătăneasă, 30 g trifoi roşu, 20 g urzică. Pune o linguriţă de plante la 250 ml apă clocotită, lasă să se infuzeze 3 minute, strecoară, apoi bea câte 3 căni pe zi.