Schimbaţi Bondul!

Am crezut că numai mie mi se pare că Daniel Craig face ”botic” pe afişele cu James Bond. La fabrica unde lucra maică-mea era o muncitoare, Maricica, cu părul blond şi creţ, care îşi ţuguia aşa buzele când vroia să arate că se ţine serioasă. De curând am văzut o poză cu un cal care face acelaşi lucru când are admiratori în jur.  
Am copilărit cu Bondul Sean Connery, pistolar şi cartofor, cu ţigara în colţul gurii şi cu paharul clinchetind de gheaţă şi whisky. Roger Moore a fost Bondul gagicar. Pe următorii nu i-am mai urmărit şi am sărit direct la Pierce Brosnan, Bondul stilat şi gentleman. Craig ăsta nu-mi place deloc, e inexpresiv, parcă bea numai apă plată cu lămâie, şi colac peste pupază, promoterii lu' Peşte au reuşit să-i bage în cap că-i sexy când îşi ţuguie buzele ca Maricica. O reporteriţă l-a rugat de vreo trei ori să facă ”pouty duck face’’ adică moaca de răţoi bosumflat şi el s-a cam şifonat, cică nu pricepe şi să treacă mai departe. De râsul curcilor. Schimbaţi Bondul, vă rog, că-i ca o fufă! Gata, atât am avut de zis.  

Prinzătorii de pokemoni

Nu ştiu de nici un scriitor din secolul trecut care să fi prezis o lume atât de absurdă şi de plină de idioţi ca cea pe care o construim noi. Povestirile şi filmele sf ne-au vorbit despre personaje "evoluate" (intelectual, spiritual, tehnologic etc) care doreau să descopere alte lumi, să cucerească sau să salveze, despre noi puteri, planete şi societăţi mistice, despre nave spaţiale şi extratereştri. Oamenii secolului trecut au fost nişte visători prea serioşi şi instruiţi ca să-şi fi putut închipui culmea ridicolului de astăzi, oameni care arată ca zombies sau care îşi riscă viaţa prinzând creaturi virtuale stupide. În Thailanda, jocul a fost lansat în acelaşi weekend în care s-a votat noua constituţie, întâmplător sau nu, oamenii au fost ocupaţi cu pokemonii prin malluri iar junta militară a obţinut tot ce-şi dorea de la acest referendum. 

Să recapitulăm din realitate: primitivism religios care ia amploare, terorism, arsenal mondial de arme în continuă creştere, probleme de mediu, sărăcie, clase politice din ce în ce mai corupte şi incapabile, extrema polarizare a resurselor financiare şi risipa celor naturale, controlul fără precedent asupra informaţiilor personale, creşterea populaţiei la 7.4 bilioane. Şi în loc să ne apucăm să reparăm pe unde se mai poate din realitatea asta tristă, preferăm s-o acoperim cu o nouă mantie virtuală, curată, jucăuşă, tâmpă şi mulţumitoare în timp ce visăm în secret la o selecţie darwinistă. 

A fost odată ca niciodată un pokemon de aur şi diamante, Supra-Pokemonul, unicul şi cel mai preţios. Ca să-l prinzi trebuia să-l urmăreşti fără încetare nenumărate zile şi nopţi la rând. Oraşe întregi s-au golit în şiruri lente care îl urmăreau ca pe cântăreţul din fluier. Soldaţii şi-au părăsit armele şi unităţile, funcţionarii (pardon, managerii de tot soiul) şi-au lăsat computerele în sleep mode, şcolile au rămas pustii, magazinele închise, maşinile abandonate, străzile tăcute.

De foarte de sus se puteau vedea cozi prelungi care înaintau lent până la glezne, până la genunchi, până la gât şi încă mai mult, în râuri, mări şi oceane sau în dune de nisipuri mişcătoare. Oameni cu ochii înroşiţi, privind în ecrane, iar pe ecrane El, Supra-Pokemonul, orbitor, ţopăind pe străluciri piezişe şi efemere ca o rază şugubeaţă.

Learner's definition of Love

Love e unul din cuvintele abuzate ale momentului, aruncat la nimereală pe garduri, căni şi tricouri. După căderea comunismului, love a intrat şi în vocabularul Europei de Est, împins de consumerism. Intelectualii care strâmbau din nas la cultura MTV revizitau în acelaşi timp, cu noi bufeuri de elitism, epistola apostolului Pavel , De-aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător (...) şi acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea. Pe la sfârşitul liceului am avut şi eu parte de lectura pedagogică respectivă, care în creierul nostru înfierbântat, de adolescenţi, a concluzionat cam tot în stilul Mădălinei Manole, măi, dacă dragoste nu e, nimic nu e.

Vârstele vocabularului românesc încep cu latina necesităţilor imediate legate copilăreşte de casă şi părinţi, corp, numere, de-ale gurii – sare, peşte, pâine, apă. Adolescenţa ne-am trăit-o slavic, dragoste, prieten, nevoie, război, a iubi, a citi iar tinereţea francofilic, copiind Parisul în educaţie, politică, economie, arte. Astăzi am ajuns toţi legaţi de telegrafica limbă engleză în IT, comunicare, afaceri, muzică, filme.

In ’89 aveam 13 ani. Până la adolescenţă am cunoscut cuvintele dragoste şi iubire suspendate într-un soi de pudoare sau pudibonderie, ca o stare de excepţie, de confesiune dureroasă şi un pic ridicolă atunci când deveneau sentimentale şi directe. Le întâlneam fabricate în literatură, în muzica uşoară, în politică şi în contexte platonice dar foarte rar în relaţiile sentimentale cu cei din jur, unde adeseori era preferat prudentul  ţin la tine. Poate de aici şi jena, cum să fi folosit aceleaşi cuvinte pentru ce te ardea, când televizorul bâzâia despre abstracta dragoste de glie şi silnica iubire pentru tovarăşul şi tovarăşa. Pe urmă mai era amorul  – ironizat şi declasat prin frivolitate. Astăzi amorul aproape a dispărut din vocabular pentru că nici Franţa nu mai ela modă. Dragostea a rămas retrasă şi poetică cu pasivul a se îndrăgosti. Iubirea s-a scuturat de politică şi pudori şi a recuperat terenul sentimental, direct, verbal, cu te iubesc. Universalul love a pătruns şi la noi ca pretutindeni şi e bun la toate, I love you şi I love it.

Între Munţii Ural şi insulele Marii Britanii iubirea s-a construit mai ales prin literatură, viscerală şi tragică. Anna Karenina, Romeo & Julieta, patimă şi moarte. Poezia a îmbrăcat-o în delicate mantii de romantism şi sensibilitate, în tristeţe, nostalgie şi angoasă. Secolul 20 a dezbrăcat fantasma şi i-a desfăcut picioarele. Iubirea copulatoare, nestatornică, narcisistă, insaţiabilă. Astăzi a ajuns un soi de slogan sleit al fericirii când în realitate singurătatea e din ce în ce mai triumfătoare în ciuda aplicaţiilor pentru întâlniri şi a siturilor de socializare. Iubirea a ajuns şi ea supusă calculelor legate de timp, bani, compatibilităţi.

Asia de sud-est (Thailanda, Cambogia, Laos, Vietnam, Filipine, Malaezia, Indonesia) e plină de bărbaţi occidentali în cautare de relaţii simplificate pe care apoi să le complice fără voie, victime ale propriilor fantasme. Îşi găsesc femeia nesofisticată şi ascultătoare după care au tânjit şi încep s-o re-educe, s-o ”compatibilizeze’’ cu propria cultură. Femeile cu parteneri occidentali ajung să înveţe engleza, să guste brânzeturi şi vinuri franţuzeşti şi să plece în vacanţe pe alte continente. Ea are surpriza să afle că propria ţară e cam înapoiată, că ignoranţa, superstiţiile şi lâncezeala nu sunt deloc sexi şi că de fapt trebuie să se transforme într-o altă femeie. Pentru el, pe de altă parte, n-o fi deloc romantic când ea ronţăie peşte uscat la micul dejun sau când trebuie să-şi asume relaţia prin viramente bancare sau mici bacşişuri pentru câte un serviciu casnic, pentru că obiceiurile tribale dar-contradar nu sunt foarte departe în timp. Îmi dăruieşti să-ţi dăruiesc, fără ca banii să aibă dimensiunea venală pe care ar căpăta-o într-o ţară europeană. În relaţiile de la distanţă aşteptarea are şi ea un preţ concret, lunar, pentru viaţa dublă a bărbaţilor cu rezidenţă (şi familie) într-o altă ţară. Pentru ele iubirea se traduce, probabil, mai mult prin grijă, beneficiu reciproc şi ataşament domestic atunci când se poate, decât prin romantism şi fluturi în stomac.

Închei cu un scurt dialog între români şi un detaşat indian la Renault, în Bucureşti-Pipera, bucuros că după câteva luni se întoarce acasă şi se căsătoreşte. Omul abia aştepta să-şi cunoască nevasta.

-          You havent met her already, zic colegii români perplecşi

-          Not yet.

-          So how do you know you will love her?

-          Of course I will love her, she from the same caste and my parents chose her for me, răspunde la fel de perplex indianul.

Acelaşi cuvânt universalizat, love, pentru vestici înseamnă completarea supremului eu, iar pentru indian continuitate, integrare şi împlinire a aşteptărilor sociale.

Love is not love is not love is not love