India: dezmierdări şi ghionturi

Am ajuns la prima destinaţie, în sud, în Varkala, după aproape o oră în cel mai ieftin vagon de tren fără locuri rezervate, înconjurate covârşitor de bărbaţi care n-au ezitat să ne înghiontească, să se cocoaţe in spatiul pentru bagaje, cu picioarele în capul celor de jos sau să ne scaneze făţiş centimetru cu centimetru. Autobuzele din Sri Lanka n-au fost decât o introducere în lumea indiană a bombei de testosteron în care multe femei sunt ceva între accesoriu necesar bărbatului bine situat, slujnică sau animal de povară pus la munci grele şi mizere.

 

Varkala e o plajă cu nisip negru şi o stâncă maiestuoasă deasupra căreia planează fără oprire corbi şi şoimi căutători prin mormanele de gunoaie. Într-un capăt indienii performează ritualuri asistaţi de baba, în celălalt fete în bikini încearcă marea, sus pe stâncă băncile sunt pline de găşti de masculi adunate la spectacolul corpurilor occidentale care se dezvăluie fără rezerve.

Scuturată de şocul primei zilei chiar mă întrebam de unde vine lejeritatea şi vibe-ul hippie al multor călători prin India - o  ţară cu riscuri semnificative de tot soiul. În mintea mea Yoga egal India dar nu pot să cred în serenitate, control şi auto-disciplină printre orduri şi sărăcie. În timp ce-mi rumegam gândurile, am intrat să cumpăr o sticlă de apă (municipalitatea nu colectează gunoiul în Varkala şi ştiu că o să ajungă undeva sub soare sau în mare dar n-am curaj să beau alt fel de apă) şi m-a izbit cantitatea de accesorii pentru fumat. Un străin blond cu codiţe rasta a făcut o tranzacţie chiar sub ochii mei, în magazinul cu apă şi biscuiţi. Mă documentez un pic şi aflu că marihuana nu e tocmai ilegală, depinde de cantitate şi de împrejurări, aşa că barurile din jur oferă şi chestii de fumat pe lângă muzica lui Bob Marley. Parcă mi-e puţin mai clar. Da, cu capul plin de haşiş, opiu sau marijuana probabil că poţi să ignori mizeria din jur, să fii chill, cool, hip, open, go with the flow şi tot ce mai vrei. Mi s-a părut că şcolile de yoga din jur sunt de fapt găselniţe numai pentru turiştii străini. Mă întreb dacă „cealaltă” yoga, a indienilor, nu e de fapt decât o practică religioasă care întotdeauna a inclus consumul de droguri şi care a fost esenţialmente modificată în occident spre beneficiile mens sana in corpore sano, în încercarea de traducere a unei culturi pe care nu ştim de unde s-o apucăm şi care nu are legătură cu reperele noastre laice de igienă, sănătate şi disciplină.

Din Varkala în Kochi, 5 ore de tren de data asta cu locuri rezervate într-un vagon destinat femeilor dar din nou persoane care încearcă să-ţi ia jumătate de scaun, făcându-şi loc cu mişcări prietenoase de animal domestic. O fată a intrat în vorbă cu noi. Am aflat că poţi să refuzi să-ţi împarţi scaunul cu altcineva dar că e considerat nepoliticos. Ne-am păstrat norma culturală şi am rămas nepoliticoase în timp de trenul acumula întârziere, lumea arunca gunoiul pe geam şi pe jos iar traspiraţia călduţă ne curgea fără oprire îmbibându-ne hainele.

Kochi a fost o surpriză neaşteptată dar necesară pentru încărcarea bateriilor de confort: vechi fort cu arhitectură europeană rămasă în urma portughezilor, danezilor şi englezilor, curăţel şi liniştit atât cât se poate în India. Duminică dimineaţa ne-am trezit la cântarea imamului de la moscheea din vecinătate şi am pornit la plimbare spre cartierul evreiesc, trecând pe lângă un templu hindus cu procesiune în jurul unui elefant, în timp ce gazdele noastre erau la biserică. Insula e un cocktail incredibil de religii unde câinii vagabonzi au fost înlocuiţi de capre care tropăie pe toate străzile, ronţăind din oraş.

Mâncarea, delicioasă, în fiecare zi ceai masala şi alte feluri de curry. Am descoperit ceaiul masala la un apus la soare, pe stânca din Varkala. Prima sorbitură, ceai negru, miere, lapte şi un vârtej de condimente din care am recunoscut scorţişoara şi ghimbirul, poate şi ceva cuişoare, m-a aruncat înapoi în uitatele delicateţuri festive ale copilăriei. M-am cuibărit în moment şi n-a mai trecut nici o zi fără ceai masala.

Hoinărind prin oraş fără ţintă, am ascultat de un vânzător din Kashmir care ne-a invitat în magazinul lui. Am stat la taclale mai mult de o oră pipăind materiale, omul ar putea da lecţii de vânzari pe wall street. Ne-a explicat atât de bine şi frumos despre fiecare tip de şal pe care îl avea, scoţând la sfârşit o misterioasă geantă cu cifru, plină cu paşmină pornind de la  500 de dolari bucata ca să ne impresioneze şi să ridice miza jocului, că am ieşit înapoi în cuptorul străzii cu trei pachete, din care două fulare de paşmină (la 15 dolari bucata) cumpărate aproape pe nesimţite sub vraja jocului de sporovăială, complimente şi negociere.  

Kochi e cunoscut mai ales pentru delta din apropiere (the backwaters). Am luat o barcă acoperită, cu un vâslaş slab şi tăcut. Câteva ceasuri am plutit pe ape verzi într-un zgomot teribil de clanuri indiene în vacanţă care m-a lăsat cu o durere de cap bine instalată pentru tot restul zilei. Într-o oază a liniştii, liniştea naturii ne-a fost inaccesibilă. A doua zi dimineaţă, o oră de masaj cu ulei mi-a topit amintirea neplăcerilor şi m-a lăsat moale, parfumată şi îmbibată din nou de bună-voie.  

Din Kochi am zburat spre nord, spre palatele şi mahalalele Rajasthanului.