Dulci împăcări

Spaimele zilnice încep de când suntem copii. Chiar dacă suntem în cuibul părintesc, ferit de ameninţări reale, creierul ni se antrenează pentru starea de permanentă încolţire care e viaţa. Uităm de ele pe măsură ce le descifrăm: colţuri întunecate, personaje, sunete neobişnuite. Ca adulţi inventăm alte spaime mult mai complicate şi zâmbim la amintirea celor din copilărie. Când eram la şcoală (prima lume departe de poalele părinteşti), aveam obiceiul să mă opresc la patiseria din drumul spre casă unde, împreună cu prietenii, ne recompensam cu câte o plăcintă şi un suc. La patiserie erau trei vânzătoare. Una era pe lista spaimelor mele, cu nas vrăjitoresc şi ochii galbeni-verzui ca sucul "lămâiţă". Femeia asta era veşnic supărată pe viaţă, aşa că ne teroriza cu răsteli, ba că nu vorbeam suficient de clar sau de repede sau de organizat sau de politicos, ba că aveam bani prea mărunţi sau prea mototoliţi. Iar bonusul de stres venea când cumpăram o anumită plăcintă. 
 -         Bună ziua...
-          Da.
-          Daţi-mi vă rog o "fantezie" din asta, încercam să arătăm prin vitrină cu degetele albăstrite de la stilourile chinezeşti.
-          Păi de ce nu spuneţi clar de care, cu brânză sau cu rahat, că mai aşteaptă şi alţii la coadă.
-          Cu rahat, mormăia bravul pionier în timp ce prietenii hâhâiau aşteptând în picioare la o masă rotundă.

Rahatul turcesc s-a lipit de fantezia franţuzească cu intenţia de modernizare a patiseriei româneşti şi au dat un chix lexical de vremuri comuniste, o glumă de care nu ne săturam, masochişti şi cârcotaşi. Astăzi fantezia cu rahat a cam dispărut de prin patiserii, dar a ramas merdeneaua care pentru un popor francofon e destul de greu de explicat.

Am căutat mai departe alte etimologii, să văd de cine ne apropiem când ne îndulcim:

-          Francezi: ecler, bezea, brioşă, fursec, rulou, foietaj, pateu, biscuiţi
-          Turci: merdenea, baclava, cataif, dulceaţă, şerbet, halva, rahat
-          Slavi: prăjitură, colac, cozonac  
-          Noi înşine: gogoşi, poale-n brâu, clătite, uscăţele
-          Nemţi: cremşnit, tort, ştrudel
-          Latini: plăcintă, turtă, aluat
-          Englezi: chec

Ordinar (gastronomie, mod de viaţă, familie, repere valorice), suntem mult mai apropiaţi de orientali: mesele duminicale care reuneau familia, lungi, cu exces de mâncare (în ciuda penuriei), punctate de partidele de şah sau table dintre bărbaţi şi de pălăvrăgeala femeilor şi ghicitul în ceaşca de cafea; curăţenia de două ori pe an cu bătutul covoarelor în curte, familiile-clan cu mai multe generaţii în aceeaşi casă, nepotismul, risipa şi etalarea banilor, dramatizarea înmormântărilor şi extravaganţa costisitoare a nunţilor. Amintiri comune cu cele ale lui Jessy, Bacău lângă Beirut. Aderarea la francofonie îmi pare un efort academic (parte din cel politic) de civilizare şi europenizare a limbii române, ca să ne putem construi şi eventual universaliza literatura, dar în fapt am rămas departe de francezi, de obsesia lor pentru artă, rafinament, organizare, performanţă, joie de vivre, senzualitate.  

Cât despre îndulciri, la asta ne întâlnim cu mulţi, din est şi vest deopotrivă, fără discriminări sau fiţe.