duminică, 21 iulie 2013

Doamnele în pijamale







Le-am văzut peste tot în Cambodgia, prin sate cu case pe picioroange, prin agitaţia capitalei, pe biciclete, la piaţă, agățându-şi geanta pe umăr cochet, în pijamalele lor colorate, costum deux-pièces cum ar spune un cronicar Chanel, pantaloni pe elastic şi bluza-tunică încheiată cu nasturi de plastic.
Zeci de pijamale şi încă mă minunam. M-au urmărit toată excursia ca un regiment de fantome prietenoase. În Phnom Penh, după ce am parcurs camerele din închisoarea securităţii devenită muzeu, S-21(*), mi-au revenit iarăşi în minte. De la 17000 de priozonieri au rămas câteva sute de fotografii alb-negru expuse de-a lungul câtorva camere. Trei detalii se repetau dureros: uniforma întunecată - tunică şi pantaloni - , zâmbetul inconştient pentru ultima fotografie în viaţă şi numerele care reapăreau, purtând diferiţi prizonieri. Din S-21 au ieşit vii 12 oameni.
Nu pot să pretind că am găsit legătura dintre cele două, dar nici nu vreau să ignor gândul pe care l-am avut atunci, că poate pijamaua colorată e o nouă uniformă de tranziţie, ieftină, liniștitoare și confortabilă, pentru oamenii unei ţări nedezmeticite.
N-am mai avut nicio reacţie atunci când aproape de ieşire am primit, din partea unui bătrânel, o carte de vizită pe care scria Mr. Chum Mey, Victim in Toul Sleng Prison sau când afară s-au năpustit asupra noastră micii speculanţi care nu scapă din ochi niciun portofel de turist. Închisoarea-muzeu a creat vadul comercial. În jurul ei, oamenii bâjbâie după viaţă între coşmarul trecutului şi convalescenţa unui prezent precar, îmbrăcat în pijama cu ursuleți și flori soporifice.